Uman

Știu că în multora le-a murit sufletul, însă eu vreau să îi resuscitez spunându-le că viața are sens atât timp cât în forul nostru interior există iubire. 

 

 

Am citit săptămâna trecută ( unde altundeva decât pe Facebook?) despre o fată care s-a oprit la locul unde fusese lovit de mașină un câine, undeva pe Bulevardul Aviatorilor, seara târziu. Câteva mașini oprite, între care una a poliției, șapte bărbați, dintre care doi polițiști, stăteau pe banda dublă, înconjurând cumva ceva. Eu sunt fata și inițial am crezut că pe carosabil se află un om. Nu mai țin minte exact ce și cum, dar am văzut un câine și am înțeles fără cuvinte ce se petrecuse. Dialogurile dintre noi, cei de la fața locului, au fost scurte. Am deschis portbagajul, am găsit un plastic imens despre care nu știam nimic și tind să cred, după cum au decurs lucrurile ulterior, că nici măcar el, plasticul, nu ajunsese acolo întâmplător. L-am scos și l-am întins bărbaților, ducându-mă exact în fața câinelui nemișcat lungit pe șosea. Stătea pe o pată de sânge. Am prins frânturi de converații, o mașină trecuse peste el și plecase mai departe, fără să oprească. Desigur, suntem înconjurați de câini și nu contează că mai trecem peste ei cu mașina, ucigându-i sau schilodindu-i pe viață. Am auzit oameni amuzându-se pe seama spectacolului oferit de masacrarea câinilor, ceva ce li se pare firesc; e ca și cum ierarhia animalelor s-ar fi inversat, iar omul a devenit bestia neîmblânzită care își sfâșie prada și asta nu de foame, ci din plăcere. Ei bine, această concepție împământenită atât de adânc în filosofia unora de viață, plus multe alte chestii dureros de deranjante care se petrec continuu pe sub ochii noștri, omoară puțin câte puțin sufletul, inteligența și forțele de viață ale întregii comunități în care trăim. Și, după cum se vede, dacă privim în jurul nostru, în București se află cel mai mare focar de infecție de pasivitate, meschinării, scârbă și dezinteres față de tot ceea se petrece dincolo de granița propriilor interese individuale. Natura inferioară ne copleșește. Noi nu prea cunoaștem termenul de compasiune, de spirit civic și de voluntariat, mereu așteptându-i pe ceilalți să facă primul pas, în caz că mișcarea e greșită, să nu fim asociați cu fenomenul.

 

Ca să scurtez povestea, am reușit să „împachetăm” câinele și să-l băgăm în protbagajul mașinii mele, rugându-i pe doi dintre cei de față să mă urmeze la cabinetul veterinar. A fost un drum foarte lung până la clinică. Avem în nări miros de sânge și în gură gust de fier. Am și acum, e o senzație atât de grea, încât doar o simplă reamintire îți răscolește simțurile, în sens nasol. Îl auzeam pe câinele pătat scâncind și zbătându-se în plastic și, sincer, nu mi-am dorit nici să trăiască, nici să moară, ci doar să nu sufere. Am ajuns la clinică, animalului i s-a pus botniță și a fost dus în cabinet. Doar respira. În lumină l-am văzut mai bine. Pe fața lui se vedeau urmele chinului: răni adânci din care curgeau șiroaie de sânge, ochii, atât de umflați, ajunseseră ca două tăieturi, și o spărtură ca de topor în mijlocul frunții. Labele erau și ele pline de sânge, iar cele două picioare din spate extrem de umflate. Au urmat perfuzii, radiografii, injecții, vreo patru ore, timp în care s-a legat un fel de frăție între noi, cei trei de acolo.  Am plâns, am râs, am vorbit ca niște oameni care se cunoșteau demult, realizând cu toții că întâlnirea noastră nu a fost întâmplătoare, ci împreună aveam de atins același țel, fapt care vă este clar și dumneavoastră, celor care ați avut răbdarea de a urmări povestea noastră până aici. Am rămas uimiți când câinele și-a scos singur cu lăbuțele botnița, apoi a început să se târască de la unul la altul, punându-și botul pe genunchii noștri. Se uita când în ochii mei, când ochii fostului rugbist și nouă parcă tot nu ne venea să credem, pentru că acea privire îndurerată exprima atât de multă recunoștință încât îți era aproape imposibil să îi fixezi ochii. La final am primit și diagnosticul: un picior rupt, osul sacrum desprins de bazin, bazin rupt și multiple plăgi deschise. Trebuia operat și ținut sub observație. Medicii au refuzat să îl țină peste noapte, nici măcar în curte ni s-a spus că n-ar fi posibil, dar până la urmă, Alin,  unul dintre cei doi bărbați i-a pus cățelului cu guler alb și stea în frunte o cameră la dispoziție, unde nu mai contează, undeva unde să îi fie bine. La sfârșit am cerut nota de plată. Cinci sute și ceva de lei. Am rămas toți mască și pentru că nu aveam atâția bani la noi, am lăsat buletinul. Am dus câinele la Adi, care la ora 4 jumate dimineața dădea găuri cu bordmașina, ca să îi facă câinelui o încuietoare la ușa, pentru că avea acolo, în curte, un alt câine, o bestie frumoasă, pe jumătate lup și foarte fioros. Ei bine, la ora 5 am ajuns acasă la câinele meu.

A doua zi am fost sunată de către un alt om care văzuse accidentul, om bun, preocupat de soarta câinilor comunitari pe care până acum i-a ajutat de câte ori a putut. El este cel care a scris chestia cu fata care a salvat câinele și în momentul de față încearcă să strângă fonduri, așa că dacă aveți posibilitatea, vă rog frumos să nu ezitați. Discutând cu Carmen, prietena mea veche, cea care împreună cu sora ei, Raluca, au făcut miracole pentru animale cu două, trei sau patru picioare, cu sau fără aripe, mi-am luat inima în dinți și m-am dus la clinică, încercând să îi explic directorului situația strâmtorată a banilor, dar nu a fost nicio șansă, pentru că el era mai mult veterinar decât om, deși cele două concepte nu ar trebui să se excludă unul pe cealalt, ci să coexiste, dar nu, în acest caz stăteam față în față cu o iluzie, așa că i-am dat banii, încercând să-l înțeleg și să-l accept pe acest veterinar așa cum este, ceea ce aproape am și reușit ( încă încerc să mă conving) și am plecat.

 

Astăzi, la zece zile de la accident, câinele mănâncă, bea apa, dar nu se poate mișca, zăcând pe podeaua din casa lui Alin și având nevoie urgentă de operație, așa că orice fel de ajutor ne-ar fi de mare folos.

 

Știu că foarte mulți dintre noi și-au adresat de-a lungul timpului fel și fel de întrebări ontologice al căror răspuns ar putea indica posibile ipoteze cu privire la statutul nostru de om, de ființă vie și imaginativă, conștientă și sensibilă, înzestrată cu suflet, inteligență, voință, uz al rațiunii și multe alte însușiri care există, în teorie. Dar omul nu există doar conceptual și nu este îndeajuns ca el să respire, să articuleze cuvinte și să-și procure de-ale gurii pentru a fi viu. El trebuie să exerseze, să acționeze în acest sens, practicând umanitate – arta de de a fi om – prin bunătate, puritate și lipsă de interes personal, altfel va rămâne doar opozant sau aspirant la statutul de om, un subom, deși, probabil, vă trăi toată viața cu impresia că este o ființă superioară. Pasivitatea și incapacitatea de a ne asuma fapte ce cer responsabilitate, ne paralizează încetul cu încetul voința. Starea inertă din interior blochează  sentimentul și emoția autentică, iar noi devenim incapabili de a practica binele, oricât de sus ne-am afla pe scara socială sau a cunoașterii și oricât de înzestrați am fi din punct de vedere artistic. Și dacă ne îndoim cumva că nu vom plăti pentru faptul că stăm departe de a face bine, provocând astfel răul, este o certitudine că mai devreme sau mai târziu, nimeni nu va scăpa de consecințele non-acțiunilor noastre, pentru că inteligența creatoare din spatele forțelor cosmice înregistrează totul.

De aceea este important ca din când în când, să ne ne oprim și să reflectăm la posibile răspunsuri ale unei întrebări pe care gândirea filosofică nu o percepe ca fiind esențială, însă mie mi se pare necesară, pentru că trăimi astfel de vremuri în care violența și cruzimea sunt la putere, iar valorile și viruțile omenești au devenit doar vagi umbre a ceea ce au fost odată, și anume: De ce m-am născut om și nu câine? Poate că viziunea noastră asupra lumii se va schimba.

 
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s