Geneza

ImageLa malul unui lac celest, un câine pătat lătra pătrat, intrând mereu pe timpul șapte. De sub copac, din panteonul austral al Sculptorului, trecu peste prag chiar pasărea Benu, ce-i așeză pe dinainte un sferic-os de-oglindă, în care îi ceru să se privească în adânc. Din ochii lui fosforescenți țâșniră taine și revelații, atrăgând pescăruși din toate colțurile cerului, ce căutau de-ale gurii în jurul luminii albe din întuneric. Haitele de lupi zăriră de departe simbolul sacru și veniră să i se închine, așteptând cuminți oficierea slujbei. În curtea mânăstirii era noapte. Stele zimțate pe margini ca niște rotițe de ceas sclipeau unele peste altele, formând perechi de ochi de aur, ce se roteau pe cele mai diverse chipuri imaginare pe care atotputernicul cer și le-nsușește cum și când dorește. La insistența privirii lor mistuitoare ce transcende timpul, nisipul din clepsidra infinitului își stopă curgerea, moment în care magnolia cosmică își deschise rozele petale pentru credincioși. Semiluna ancorata intr-un colț al crucii mari le zâmbi mistic, reflectându-li-se în iriși ≈ ape ≈ ape. Clopotele metalice incepura să își propage sunetul în aerul pătruns de vibrații înalte, întrețesând o rețea de lumini argintii, din cele mai fine dantele plăsmuite de forțele cosmosului, dispuse sub formă de galaxii și purtate în ulcioare spiralate de piatră, pe care fecioarele le aduceau drept ofrandă zeilor, ca ei să le soarbă și să dea uitării păcatele celor vii și, bineînțeles, celor trecuți în lumea de dincolo. Deci toate premisele avansării umanității la un grad mai înalt de spiritualitate existau.

„Haideți să ne unim, să facem pace, să fim toți ca frații, să facem ca Pământul-Mamă să redevină o gradină Zen!”, spuse Lilith, cu un braț îndreptat către cer și unul către pământ, având deasupra capului său o stea în cinci colțuri și piele albastră de zeiță bătută în strălucitoare stele și ankh-uri. Astralitatea ei înaltă îi făcu pe toți muritorii însetați de sevă divină să îngenuncheze la unison, pentru că ea,  zeița, era mai frumoasă ca cerul și strălumina din interiorul unei sfere albe de lumină, contrar a tot ceea ce se vehiculează în ziua de astăzi. Puțin mai încolo, la umbra unui arbore de sicomor, stătea întins un bărbat ce purta pe cap simbolul regatului drept și mușca absent dintr-un fel de fruct cu consistența de piatră, negru obsidian pe alb de plumb. El este Adam. Eva, consoarta lui, în timp ce îi făcea vânt cu o frunză de palmier, se pieptăna inconstient, fără niciun gând, privindu-și chipul pistruiat într-o oglindă, în conformitate cu legile esteticii. La urechea dreaptă, însuși Uraeus, șarpele cosmic, îi sîsîia rar și apăsat vorbe de duh : „Tu vei rămâne în penumbra ei pe veci, fugi și ascunde-te in cel mai îndepartat colț al Universului. Nu te lăsa furata de vissss… Nu te lăsa furată de visss… „

La două sute patruzeci și trei de milioane de ani lumină distanță de Pământ, spațiul se preschimbase în Paradis. Acolo, în subteranele unei păduri luxuriante, la marginea unei ape, prindea deja rădăcini arborele cosmic al cunoașterii binelui și răului, ale cărui ramuri se întind astăzi peste tot pământul. 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s